El a ajuns sa priveasca lumea prin mai multe rani deodata
Ochiul lui rece se imprietenise deja cu intunericul
Si se obisnuise cu intrebarile mortii
Adesea trecea pe strazi si gandurile lui trezeau un cimitir in tacere
Isi urma pas cu pas Nebunia
Reprezentand un zeu printre flacari.
In noptile lui albe aduna pietre
Si le dadea de cap sa scape de sentimente
Dar inauntrul lui nu era decat un butoi de lacrimi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu